Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

dojavu

dojavu

Gazeta Cercului Bolivar Cluj


Israël Shamir: Scorpiile neîmblânzite "Pussy Riots"

Publié par Israël Shamir sur 28 Août 2012, 14:49pm

Catégories : #Pussy Riot, #Putin, #Limonov, #Rusia, #Navalny, #SUA, #arte, #feminism, #ortodoxia, #Creștinism

N-au produs nimic, dar sunt admirate de toată lumea; nu vi le-ați dori acasă, dar ați vrea cu tot dinadinsul ca ele să facă legea în curtea dușmanilor voștri, iar ei să le ridice în slăvi. Vreți să vă fac un desen? Și-au ales un nume ce nu poate fi repetat în societate, așa că le numim după inițialele lor, PR și nu putem tăgădui că nu ar avea talent pentru relații publice. Dar despre ce este vorba? Un ziarist englez se mira: n-au produs nicio melodie, niciun cântec, niciun graffiti, nimic, nada de nada, nothing at all. Și atunci cum de li se poate spune artiste? Întrebare delicată pentru susținătorii lor, însă ei reușesc să iasă din încurcătură cu eleganță: Departamentul de Stat US, cunoscut pentru dragostea sa pentru artă, a plătit pentru primul și singurul lor single, fabricat de The Guardian plecând de la câteva imagini și zgomote de fond.

Chris Randolph, în Counterpunch, le-a luat apărarea comparându-le cu Igor Letov și orchestra lui pe cât de contestată pe atât de contestatară din anii 1990 Grajdanskaia Oborona (Apărare Civilă). Însă comparația e cu totul neavenită. Aveam multă simpatie pentru Letov, care mi-a și dedicat unul din cântecele lui, dar ceea ce scria el era poezie, plină de obscenități de dădea pe dinafară, dar totuși poezie. Putem digera obscenități și blasfemii; personal admir din toată inima Notre Dame des Fleurs a lui Jean Genet, care le amesteca foarte bine. Dar PR n-au scris niciodată nimic, nici n-au compus sau desenat ceva care să stea în picioare.

Împătimite de publicitate, dar serbede pe plan artistic, trei femei din Rusia hotărâră... Am spune că-i o povestioară nostimă. S-au dus să fure un pui congelat dintr-un supermarket și l-au folosit pe post de dildo; filmaseră totul, au botezat tărășenia artă și au pus-o pe net (și încă o găsim, dar nu voi spune mai mult, prefer să mă feresc de reputația de baron Munchausen). În afară de asta, o orgie într-un muzeu, o pulă înălțată slăvită fără menajamente, iată capodoperele lor. Dar chiar și în aceste isprăvi îndoielnice, rolul lor era unul tehnic: gloria i-a revenit artistului israeliano-rus Plucher-Sarno, din Mevasseret Zion, care a revendicat ideea, realizarea și copyright-ul și a ridicat numaidecât un premiu important în Rusia. Viitoarele PR n-au câștigat nimic și au fost descrise de Plucer ca niște „provinciale ambițioase” sau chiar și mai rău de atât.

Atunci au încercat să se agațe de vagoanele politicii. Și iar au dat cu bâta-n baltă. Au revărsat un puhoi de obscenități despre Putin, în Piața Roșie, în stațiile de metrou, peste tot, și nimic. Nimeni nu le-a arestat, n-au primit amendă, au fost doar alungate pentru perturbarea liniștii publice. Nu au ajuns să atragă atenția mulțimilor. Trebuie amintit că Putin este un dușman declarat al oligarhilor care sunt proprietarii celei mai mari părți din mijloacelor media ruse și cei care asigură nevoile literaților. Se publică zilnic atâtea vorbe de ocară împotriva lui Putin, încât se pierde cu totul efectul de șoc. Este cu neputință să se mai inventeze încă o diatribă împotriva lui Putin, totul a fost deja spus și publicat. Iar Putin nu a încălcat niciodată libertatea presei (poate doar o singură dată).

Prietenii mei ziariști străini se miră în general de unanimitatea și sălbăticia atacurilor împotriva lui Putin în media rusă. Se pot compara cu atacurile împotriva lui G.W. Bush în presa liberală din SUA, dar acolo, există și multe organe conservatoare care-l susțineau. Putin nu are practic niciun sprijin în media, care e toată în mâinile baronilor din comunicație. Televiziunea este o excepție, însă este explicit apolitică și oferă în principal divertisment de joasă speță cu prezentatori care sunt la rândul lor militanți anti-Putin, ca domnișoara Xenia Sobceak. Așadar PR s-au împotmolit în încercarea lor de a trezi fiara.

Și iată-le pe zvăpăiatele noastre făcând tovărășie pentru un raid contra Bisericii. În acel moment ar fi făcut orice pentru puțină publicitate. Iar campania împotriva Bisericii a început cu câteva luni în urmă atât de neașteptat de parcă ar fi fost făcută la comandă. Biserica rusă trăise douăzeci de ani de pace și se refăcea după perioada comunistă: sălbăticia atacului a luat-o prin surprindere.

Această chestiune ar merita dezvoltată, dar să fim scurți. După prăbușirea URSS, Biserica a rămas singura forță spirituală preocupată de solidaritate în viața rușilor. Regimurile Elțin și Putin au fost la fel de materialiste ca și regimurile comuniste; ele n-au încetat să predice darwinismul social în cel mai pur stil neoliberal. Biserica oferea ceva dincolo de bunurile trecătoare ale acestei lumi. Rușii cărora le părea rău după strânsa legătură de solidaritate pe care odinioară o ofereau comuniștii au apucat cu înflăcărare calea alternativă pe care o oferea Biserica.

Guvernul și oligarhii se purtau bine cu Biserica, iar în Biserică exista o puternică tendință anticomunistă, în vremea în care cei avuți aveau încă frică de roșii care ar putea preia conducerea celor deposedați. Biserica era înfloritoare, multe catedrale au fost superb reconstruite și multe mănăstiri au recucerit terenul pierdut după decenii de decădere. Biserica din nou puternică redevenea o forță de coeziune în Rusia.

Apucând iarăși taurul de coarne, Biserica lansa chemări în numele celor săraci și jecmăniți; comuniștii reformați, sub conducerea lui Ghennadi Zuganov, care se duce la liturghie, mergeau în aceeași direcție. Economistul și binecunoscutul gânditor Michael Khazin prorocise că viitorul va aparține din nou paradigmei „creștinismului roșu”, ceva care relua gândirea lui Roger Garaudy din tinerețe. Este vorba de un proiect care constituie o amenințare pentru elite și o nădejde pentru lume, scria el. În paralel, biserica rusă lua o poziție foarte naționalist-rusească și anti-mondializare.

Toate acestea poate au grăbit asaltul, însă nu era decât o chestiune de timp, forțele mondialiste trebuiau să facă un pas înainte și să atace Biserica rusă așa cum au atacat Biserica în Occident. În măsura în care Rusia a intrat în Organizația Mondială a Comerțului (WTO) și a adoptat moravuri occidentale, trebuia să adopte laicizarea. Iar Biserica rusă s-a văzut atacată de către forțele care nu vor ca Rusia să-și regăsească coeziunea: oligarhii, lumea afacerilor, mogulii media, intelighenția pro-occidentală moscovită și interesele apusene care preferă de departe, bineînțeles, o Rusie dezbinată.

Această ofensivă a început pe subiecte minore; oameni care nu erau membrii ai Bisericii l-au condamnat pe patriarh pentru un ceas foarte scump pe care-l purta la mână și care era un cadou al președintelui Medvedev. Toate mijloacele media au întors pe toate fețele acest subiect timp de o lună. După care, uniunea între Fronda albă (mișcare anti-Putin și pro-democrație) și militanții anti-clericali era făcută . Cele două grupuri se suprapun, însă nu pe deplin. Arta, iată noul meterez ales pentru atac, deoarece permite exprimarea unor vederi dintre cele mai jignitoare și revendicarea unui statut privilegiat pentru artiști. La fel cum un artist american a prezentat un Cristos modelat din balegă și un crucifix muiat într-un pahar de pișat, un artist rus a început să calce pe icoane și să facă biserici din pompe pentru clisme. Publicul rus era scos din fire ceea ce a condus la ideea că aceasta este cea mai bună cale pentru a provoca gâlceavă între credincioși și atei.

PR au făcut două încercări de a provoca indignarea obștii în a doua catedrală din Moscova, vechea catedrală Elohovski; de două ori ele au fost scoase afară, însă nu arestate. La a treia încercare și-au dat măsura: s-au dus în catedrala Preasfântului Mântuitor care fusese demolată de Lazar Kaganovici în anii 1930 și reconstruită în anii 1990; au mai adăugat un strat de blasfemii presărat din belșug cu obscenități și totuși, încă o dată, au putut pleca liniștite. Poliția a făcut totul pentru a nu se ajunge la arestarea scălâmbelor, dar nu a mai avut de ales când PR au început să proiecteze un video cu apariția lor în catedrale și cu o bandă sonoră obscenă.

În timpul procesului, apărarea și acuzatele au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l scoate din sărite pe judecător, amenințând cu mânia Statelor Unite (sic!) și răcnind vorbe pline de ură împotriva creștinilor. Judecătorul n-a avut altă soluție decât să le recunoască vinovate de incitare la ură (huliganism agravat de ură religioasă, aceasta e calificarea delictului). Procurorul nu a dat curs acuzației de crimă de incitare la ură, delict mai grav ce ar fi fost „însoțit de încercarea de provocare de conflict religios”, deși acesta probabil ar fi trecut. În acest caz sentința ar fi fost mai severă; cei ce desenează svastici și sunt acuzați de încurajarea conflictelor se aleg cu câte cinci ani de pușcărie.

O pedeapsă de doi ani este cu totul conformă cu normele europene în vigoare. Pentru discursuri mult mai călduțe incitând la ură împotriva evreilor, țările europene îi condamnă îndeobște pe contravenienți la pedepse între doi și cinci ani, în cazul primei abateri. Rușii au aplicat legi împotriva incitării la ură celor care atacau credința creștină, iar acesta este probabil elementul de noutate adus de Rusia. Rușii au dovedit că-și fac tot atâtea griji pentru Cristos cât francezii pentru Auschwitz ceea ce a șocat pe europeni, aparent convinși că „legile împotriva urii” nu se pot aplica decât pentru apărarea evreilor și homosexualilor. Guvernele apusene cer mai multă libertate pentru Rușii anti-creștini, dar o refuză dizidenților anti-evrei de la ei.

Opoziția anti-Putin a făcut corp comun pentru a le susține pe PR. Aripa naționalistă a opoziției (cum e Navalny) este anti-creștină și cochetează cu vechile culte păgâne. De partea liberalilor, există mulți oameni de origine evreiască (chiar dacă nu atâți cât se pretinde uneori) și nu găsim aici niciun pic de duioșie pentru Biserica Ortodoxă rusă. Să semnalăm că rușii de origine evreiască care s-au alăturat Bisericii sunt numeroși, dar nu aparțin opoziției.

Organizatorul presupus și care este cu siguranță un mare promotor al PR, este Marat Gelman, un colecționar de artă ruso-evreu, care a mai fost amestecat și în alte performanțe artistice îndreptate împotriva Bisericii. Alt militant ruso-evreu și ostil lui Putin, susținător al Israelului, Viktor Șenderovici, a spus că ar înțelege pe deplin dacă preoții ruși ortodocși ar fi masacrați ca în anii 1920.

Și mai avem un alt personaj renumit, Igor Eidmann, care a chemat la „exterminarea otrepelor”, adică a Bisericii. A scris în Ecoul de Moscova, buletinul principal al opoziției: „În vremea URSS-ului, otrepele care alcătuiesc Biserica au fost închise și nu li s-a mai auzit glasul. Acum otrepele au regăsit gustul sângelui și au început să-i terorizeze pe liber cugetători, începând cu PR. Dacă nu stârpim otrepele ele ne vor mânca de vii.” (S-a folosit de o perifrază rusească pentru a relua deviza lui Voltaire "Écrasons l’infâme", înlocuind „infâme” cu „otrepe”).

Igor Eidmann ne este prezentat ca un „militant al mișcării democratice, expert în relații publice și rețele sociale, etc., care locuiește la Berlin.” Apelul său a fost înțeles de organizațiile creștine ca un „discurs de incitare la ură în scopul de a provoca conflicte”. Oricare ar fi situația, într-adevăr, strădaniile sale și cele ale PR ajung într-adevăr să-i ridice pe credincioși și pe atei unii contra celorlalți.

Un conducător carismatic al opoziției, poetul Eduard Limonov, a scris că opoziția a făcut o greșeală susținând PR, pentru că se așează astfel împotriva sentimentului popular; într-adevăr prăpastia dintre mase și opoziție s-a mărit. Însă el este o voce ce strigă în pustiu, iar restul opoziției a îmbrățișat cu bucurie cauza PR pentru a încerca să facă din ea o armă contra lui Putin. Mijloacele media apusene și guvernele au profitat la rândul lor pentru a-l ataca pe Putin. Editorialistul lui The Guardian i-a cerut lui Putin să demisioneze. Putin a cerut clemență pentru PR, iar guvernul se vedea pus în mare încurcătură. Însă nu au avut de ales: organizatorii nevăzuți din spatele PR vroiau să le vadă pe zgripțuroaice în pușcărie și au reușit.

Din punct de vedere comercial, este jackpot. Cu susținerea Madonei și a Departamentului de Stat, ele vor ieși din pușcărie ca să facă turul lumii și o ședință foto la Casa Albă. Și-au brevetat numele ca o marcă și au început să semneze contracte. Iar concurentele lor, grupul Femen (a căror artă constă în a-și arăta sânii în locuri neobișnuite) au încercat să riposteze cu lovituri de secure într-o cruce de lemn ridicată în memoria victimelor lui Stalin. Mai sus nu-i decât soarele.

În august, vremea concediilor, nu există deloc evenimente izbitoare, iar cititorii ziarelor sunt la plajă sau la țară astfel încât procesul celor de la PR a folosit unora ca distracție bine-meritată, iar altora ca să trezească fiara adormită în ei. Să sperăm că toate se vor fi date uitării încă de la sfârșitul anotimpului prostesc, dar nu aș paria pe asta.

(trad. din franceză Claudiu Gaiu)

Sursa: Egalité et Réconciliation

http://www.egaliteetreconciliation.fr/Megeres-non-apprivoisees-les-Pussy-Riots-13470.html

Israël Shamir: Scorpiile neîmblânzite "Pussy Riots"
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article

Raou WEISS 28/08/2012 16:44

Și iată încă o dovadă de „disidență puternic subvenționată„ în privința activistelor FEMEN: http://zebrastationpolaire.over-blog.com/article-russie-subversion-orthodoxie-femen-les-receptions-de-l-ambassadeur-de-france-a-moscou-sont-r-109471186.html