Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

dojavu

dojavu

Gazeta Cercului Bolivar Cluj


Bwana și oamenii lui recenți și mai puțin recenți

Publié par Raoul Weiss sur 21 Août 2012, 02:53am

Catégories : #ICR, #Patapievici, #Congo, #CEU, #globalizare, #Madonna, #Cântarea României, #Eurovision, #Károly Kós, #Raoul Weiss

Bwana și oamenii lui recenți și mai puțin recenți

Mă amuză enorm polemica declanșată în jurul instituțiilor culturale. Nu doar pentru că „ciolaniada” ilustrează perfect lipsa de verticalitate a atâtor intelectuali, rămași cultural-neutri în fața distrugerii metodice IMM-urilor prin impozitul „forfetar”, ofertei de servilitate anticipată făcută de candidatul Ponta către BNR, FMI și „servicii”, și deodată prometeic dezlănțuiți în apărarea „reacționarului” Patapievici, care, totuși, parcă se pricepea la împărțirea bunătăților bugetare. Nu: la tema naturalistă „Răfuiala prostituatelor în ajunul numirii unei noi madame în fruntea bordelului„, versiunea românească adăugă doar nota caragialească a farselor dâmbovițene.

Clipa în care a ajuns spectacolul săptămânii la o dimensiune bulgakoviană e descrierea „gulagului” cultural de după Patapievici. Procesiunea de doliu a druizilor – aceiași care făceau propagandă anti-băse de bază denunțând transformarea parlamentului într-o cameră de înregistrare à la Putin – profetizând cu groaza morții în ochii casandrești dies illa, dies irae, când parlamentarii ar avea o vorbă de spus la numirile din sectorul cultural, da, ați auzit bine, parlamentarii, barbarii ăia nevorbitori de engleza culturală a căror singura calitate este, horribili dictu, cea de a fi aleșii poporului. Oricând de simpatici ar fi populiștii ăia în materie socială, educațională, sanitară etc., dar cultura, mama ciolanului domestic, trebuie musai apărată împotriva poporului obscurantist și rușinoasa lui lipsă de interes pentru festivalurile de teatru gay, de muzică electro-experimentală și de street art protestatar. Poporul contribuabil trebuie tratat în spitale și educat în școli, ca să hrănească în continuare marii scriitori de tranziție spre nimic, regizorii care reinventează brusc teatrul în săli permanent goale și sculptorițele abstracte cu mare capacitate de absorbție de fonduri concrete. Dar în cultură, poporul să nu se bage. Că nu se pricepe. Că-i prost. ”Pentru ei, cultura înseamnă folclor, tarafuri şi-atât.” Și iată criticii cei mai acerbi a lui MRU deodată la unison cu el: mă bețivilor, mă inculților, plătiți impozite și tăceți din gură, că știm noi mai bine cum să programăm teatrele unde nu vă duceți!

Cu șase luni de „formare” la CEU din Budapesta, cel mai mic „manager cultural” devine o mică Elena Ceaușescu ieșită din popor și bine decisă să-și limiteze în viitor contactele cu el la vorbitul de la tribună. În lipsa marilor epopei jdanoviene, politrucul cultural al erei NATO forwardează profesionist mesajele unei „culturi” globalizate care nici măcar nu trebuie tradusă: limba română e patrimoniu sfânt doar în secuime și pe plăcuțele din KKK-Napoca, în restul țării e un semn de înapoiere, o întârziere în planul cincinal de americanizare, or whatever. Ei bine, după 10 ani în care au fost plătiți pentru normalizarea României în rândul coloniilor din Lumea a Treia, n-ar vrea cumva subcomandantul Ponta s-o aducă înapoi în Lumea a Două, aia întunecată unde trudiseră – pardonnez du peu – Oschanitzky, Cărmăzan și Stănescu?

Trebuie, deci, să-i dezamăgesc pe cei care ar fi crezut că voi intra în polemica legată de ICR. Cu sau fără Patapievici, mi se pare obscen să vorbești răspicat și principial despre „cultură” într-o țară în care evenimentul cultural major dintr-un sezon rămâne concertul Madonnei. Dacă nu ne lasă UE să suprataxăm drept poluare culturală deversarea stupizeniei pueril-sataniste din Imperiu asupra tineretului român, măcar să sponsorizăm manelele, ca un gest de încurajare a biodiversității prostului gust! Față de excrementele din Eurovision, cea mai slabă piesă „populară” executată în stilul kitsch moștenit de Cântarea României e un monument de subtilitate muzicală și poezie orală. Când joc învârtita de pe Someș - probabil jocul viu cel mai apropiat de dansurile de curte din epoca barocă – la Budapesta, cu o doctoriță poloneză, n-am deloc impresia de a mă scufunda în provincialism – o am, în schimb, de fiecare dată când îmi pierd timpul pe Critic Atac sau Contributors citind lătrăturile unor sofiști la plata cu ora despre cine ar fi mai competent pentru a organiza reeducarea negrilor de pe plantație conform așteptările lui Bwana. Asta fac și rudele mele din Congo: unii țin cu Kabila, alții cu Bemba; banda, care, harnic măcelărind pe drum triburile adverse, ajunge prima în Kinshasa, monopolizează pentru câțiva ani comisionul plătit de Bwana – De Beers, și alte multinaționale occidentale – după spolierea diamantelor din Katanga. Cred că unii îi și fac pe ceilalți comuniști pe You Tube, doar că nu mai știu cine pe cine.

Pe plantația culturală dacică, Bwana vrea studii de gen, de orice gen, doar gen literar să nu fie că-s demodate grav, vrea laser de locație din Austria – ce faci tu cu laser-ul e treaba ta –, vrea multiculturalitate labelizată, de import, n-are ce face cu multiculturalitatea ta milenară din Ardeal, Edictul de la Turda, bisericile cneziale din piatră, șlagărele populare compuse bilingv de scriitorul român de limba maghiară George Zbârcea… Bartók? Folclor, dom’le! Károly Kós? Provincialism! Separatism! Mai bine aducem un regizor din Anglia: nevorbind nici una din cele cinci limbi ale regiunii, e surdo-mut, deci imparțial, ignorant, deci original, și facem ceva teatru-dans fără text, cu motive luate din hip-hop, dar și din kabuki, că și tradiția știm s-o prețuim, cu condiția să nu fie a noastră. Și dacă rezultatul n-o prea entuziasmează pe Erzsi neni cea plătitoare de impozite și aplicatoare de ștampile electorale? Păi, treaba ei! Dacă nu se pricepe la cultură, mai bine să stea la ea în sat, unde și casa de cultură s-ar putea renova într-o zi… cu bani din Ungaria.

Publicat anterior în: Transilvania Reporter nr. 78, 1 august 2012

Commenter cet article